biscuitii de pe drum

Magazinul mirosea urat, cam ca o debara ne-aerisita plina cu paturi.

Mirosea de fapt atat de urat inca Radu se intreba de ce ar cumpara vreodata cineva ceva dintr-un loc atat de neplacut.

Se trezea cercetand preturile ca sa observe vreo oferta neobisnuit de buna la scutece sau la baterii alcaline.

Nu, preturile erau chiar aceleasi ca in toate magazinele mici si de obicei nu foarte urat mirositoare in care intrase in ultimele zile.

Radu nu cauta insa scutece ci biscuiti.

Ajunse in capatul magazinului cautandu-i cand gasi pe un raftulet micut cateva pachete.

Zambi un pic cand se intreba inca o data de ce in atatea magazine antigelul era pus chiar la intrarea in magazin si biscuitii undeva in spate.

Erau atat de numerosi consumatorii de antigel (era toamna si nu tocmai frig) si atat de rari mancatorii de biscuiti? Tot ce se poate.

Radu isi plati biscuitii si iesi din magazin.

Se aseza pe marginea trotuarului si rasufla un pic usurat, ca orice om care a mers pe jos o buna bucata de timp si ajunge in sfarsit intr-un refugiu de un fel.

Din umflatura buzunarului stang al hainei sale, umflatura care nascuse un pic de neliniste in sufletul vanzatorului care auzise cateva povesti despre oameni care intra in magazine, cumpara 2 ciocolate si par normali si apoi sar cu un cutit dupa tejghea ca niste posedati, scoase un borcan cu gem.

Gemul era de capsuni si se potrivea de minune biscuitilor, Radu era incantat in timp ce isi molfaia micul dejun.

Termina pachetul de biscuiti si cam jumatate din gem si isi aprinse o tigara.

In timp ce pufaia scoase o poza din buzunarul de la piept al hainei.

Poza arata un cuplu, el inalt, musculos, o alura sportiva dar cumva bonoma si deloc amenintatoare si ea o femeie blonda, foarte frumoasa (da, chiar foarte frumoasa gandea el).

Cei doi stateau undeva intr-un oras, parea mare, modern, undeva in spate se zareau niste zgarie nori (Radu habar n-avea ce anume functiona in cladirile acelea) si erau acoperiti pana la genunchi de zapada.

Ningea usor si o gramada de fulgi fusesera suspendati in timp chiar la jumatatea traseului lor descendent.

Una din principalele distractii ale lui Radu in ultimii ani fusese sa numere fulgii de zapada suspendati in acel lichid temporal, acel lichid arhetipal din care ii nasteau lui in cap senzatii si mirosuri.

Daca numara suficienti, daca se uita cu destula atentie, uneori putea sa stranga mana si sa simta caldura mainii Laurei.

Cand se intalnisera prima data, el interpretase faptul ca mana ei se potrivea cumva perfect inauntrul mainii lui ca pe un semn a ceva, ca pe o recunoastere a predestinarii care ii adusese impreuna.

Faptul ca ea plecase, ca il lasase singur in fata lumii in ciuda acestui semn inconfundabil nu incetase, nu inceta, sa il chinuie, sa ii provoace o durere scurta si intensa, de fiecare data cand ii trecea prin cap.

Radu isi termina tigara si se ridica.

Mai avea de mers inca 100 de kilometrii pana la port si nu avea nici o idee cum o sa plateasca drumul pana acasa pentru ca tocmai isi daduse ultimii bani pe biscuiti.

Comments are closed.