nisip

Cu ochii murdariti de sare, se opreste si ingenuncheaza in nisipul un pic umed.

Priveste in gol, spre orizontul gri incert, spre marginea de faleza suspendata deasupra marasmului si inclina usor capul incercand sa deseneze cu privirea o linie care sa uneasca cele doua segmente de pamant care au inaintat cel mai mult spre mare.

Se intinde pe spate si priveste in sus incercand sa-si aminteasca unde se afla constelatiile si se scarpina pe frunte cu degetul plin de nisip.

Adoarme pe plaja, frant de oboseala.

Se trezeste a doua zi urmarit de un pescarus minuscul care tipa curajos si rade discret, in barba, gandidu-se ca pasarea nici nu stie cat de foame ii este lui de fapt.

Se plimba degeaba pe plaja, isi lasa pantofii la intamplare undeva in drum si incepe sa alerge, sa alerge pana cand aerul rece ii taie rain prin plamani si masina aproape se pierde in distanta.

Zareste o coliba, un fel de cort de lemn si se hotaraste sa o exploreze.

E goala si pare sa nu mai fi fost vizitata de foarte multa vreme.

Se hotaraste sa stea macar inca o noapte sub un acoperis real si se intoarce de la masina cu putinele provizii pe care le mai are, o cutie cu ananas felii fiind cea mai importanta posesie.

Fara cutit sau desfacator petrece aproape o ora lovind cutia de o piatra pana cand izbuteste sa faca o gaura suficient de mare cat sa poata bea sucul, petrece inca aproape o ora pescuind bucatele de ananas nisipos.

Zaharul intens e primul lucru care il scoate din stupoare in care fusese prins in ultimele zile si pentru prima data in mult timp incepe sa se gandeasca la ceva, orice, la ceva.

Aduna in minte fragmente, clipe, imagini – toate goale de semnificatie i se pare si se opreste asupra unui cantec pe care incepe sa-l fredoneze stingher, ca si cum o audienta nevazuta l-ar putea judeca.

Se afunda in umbra cea mai adanca din coliba si cumva se prabuseste in sine si plange, zguduitor si fierbinte, ca si cum s-ar limpezi pe dinauntru de un rau canceros.

Adoarme doar dupa ce durerea din tendonul rupt ii seaca si ultimele puteri si il invinge.

Se trezeste si zambeste cand isi da seama ca privirea sa cauta pescarusul minuscul, faptul ca mai are inca dorinte, poate chiar umor, ii da putere si il electrizeaza inspre a infrunta o noua zi.

Se ridica dar isi da seama ca nu mai poate merge, nu cu adevarat, se poate doar tari.

Stie ca are mai putine sanse sa supravietuiasca in coliba decat daca ar fi incercat sa stea in masina pana cand piciorul si-ar fi revenit dar nu regreta si nu se intristeaza.

Dimpotriva simte o satisfactie si o impacare cu sirul de intamplari care l-a adus in locul acesta, o caldura secreta ii curge prin corp si o confunda pentru o secunda cu moartea.

Se taraste pana afara si trage in piept aerul sarat ca si cum fiecare respiratie ar fi plina de lumina si el s-ar umple pana la varfurile nervilor cu ea.

Lesina.

Barbatul se opreste langa copilul intins pe nisip si il intoarce pe spate.

Are ochii inchisi dar inima ii bate inca si respira regulat.

Ii toarna un pic de apa pe buze si il scutura usor.

Copilul nu are nimic in picioare si e imbracat foarte subtire, miroase asa cum barbatul a invatat ca miroase boala si suferinta.

Cand se trezeste ochii sai deschisi par sa inghita intreaga lume si in ei barbatul zareste o negura pe care el insusi nu a mai vazut-o decat o data, in urma cu multi ani, atunci cand a ucis prima oara un animal si i-a vazut viata curgandu-i din privire, ca un sange invizibil.

Copilul nu spune nimic dar isi atinge usor piciorul drept si barbatul intelege.

Improvizeaza o atela dintr-o bucata de lemn de pe plaja si o leaga in jurul piciorul.

Ii mai da apa sa bea si ii da sa manance din cutia lui cu carne uscata.

Sta cu el noaptea pana cand adoarme, fara sa schimbe un cuvant si ocolindu-i privirea.

Dimineata il ia pe copil in spate, legat de el cu franghii si incepe sa mearga pe plaja.

In coliba nu ramane decat mirosul de ananas amestecat cu cel al apei sarate.

Comments are closed.