ritmul care nu e

Te trezesti, te ridici oarescum din pat, suficient cat sa te uiti in stanga.

E acolo, iti arata ca un cadou de craciun perfect, simti tentatia intensa sa il atingi si sa te uiti, dar nu o faci.

In loc de asta te ridici de tot din pat, intinzi bratele, absorbi o noua zi, poate incepi niste miscari de rotatie ca de gimnastica.

Ai grija ca fiecare rotatie sa se termine cu privirea aruncata pe el.

Poate incerci si niste flotari, il vezi aparand si disparand ritmic, perfect aliniat cu ritmul respiratiei tale.

Satisfacut de efortul depus, convins ca e cumva o dovada de rezistenta si abilitate generica in a infrunta viata te apropii si te uiti la el.

Nu, nu a sunat si nici nu a primit vreun altfel de mesaj.

Zambesti, daca cineva care te cunoaste te-ar vedea, ar spune ca amar, il pui la loc si te duci in baie.

In timp ce te speli pe dinti il vezi in oglinda care pe masura ce se abureste duce cu ea si amplifica sperantele tale.

Dupa ce faci dus, te imbraci, iei telefonul, il pui in buzunarul de la pantaloni.

Cobori pe scari si iesi din bloc.

Iti dai seama ca habar n-ai unde sa te duci, te opresti ambiguu la 5 metri de intrarea in bloc, sperii cainele vecinilor, scoti telefonul din buzunarul pantalonilor si-l pui in geaca, la piept.

O iei la dreapta spre strada mai aglomerata.

Mergi si te cufunzi in ganduri, timpul se dilata si te trezesti in mijlocul strainilor de pe strada, aratand cumva uluit.

Te indrepti spre o cafenea, te asezi, comanzi o cafea care oricum nu iti place, pui prea mult zahar, te dezgusti.

Stai picior peste picior si dupa douazeci de minute scoti telefonul din geaca si-l pui langa ceasca de cafea.

Nu suna.

Astepti un timp, dai cu mana nervos dupa un porumbel, numeri restul pentru nota de plata, te uiti prima oara in aceasta zi la el cu ura, il pui in buzunarul de la pantaloni, te ridici.

Aproape deferent il pui peste zece pasi din nou in buzunarul de la piept, iarasi aliniat perfect cu ritmul respiratiei tale.

Te indrepti spre un parc cu pasi pierduti, incerci lucruri tampite, sa calci doar pe bucati de trotuar cu frunze, sa sari intr-un picior.

Nu suna.

Te asezi pe o bancuta, scoti o tigara, o aprinzi, tragi trei fumuri, te simti ceva mai viguros.

Numeri lucruri, copii, femei in varsta, caini, copaci.

Iti privesti mainile si iti dai seama ca sunt foarte julite, te intrebi socat de ce, meditezi un pic, aprinzi alta tigara.

Nu suna.

Incerci sa pui piedica unor oameni care se dau cu rolele, se prind, se uita urat la tine, zambesti tamp, spre surprinderea ta iti surad si ei, nu te simti mai bine.

Te ridici si incepi sa mergi spre iesirea din parc, aproape de iesire te loveste puternic futilitatea faptelor si scoti telefonul din buzunar.

Te uiti la el si cu o miscare relaxata de incheietura il arunci pe pamant.

Sare gratios o data, de doua ori, de trei ori, de fiecare data cu alta colt si iti pare rau inca de la saritura doi.

Ecranul e spart dar inca functioneaza si mainile iti tremura un pic cand il ridici de jos.

Incerci sa suni pe cineva, merge, dar nici asta nu ajuta prea tare, raspunzi robotic la niste intrebari si inchizi oarecum convins ca poti suna dar nu poti fi sunat.

Ti-e frig si incepi drumul spre casa (nu suna).

Ajungi acasa, aprinzi lumina pe hol, simti o vibratie.

E un mesaj de la operatorul tau de telefonie care iti spune ca s-a deschis un magazin.

Injuri, mai discret decat ar trebui daca tot esti acasa, scoti telefonul, il arunci neglijent in cutia cu chei si plicuri.

Te uiti la televizor o vreme, adormi, mananci.

Te uiti la el, nu suna (si nici nu a sunat).

Iesi in frigul noptii profund enervat.

Suni niste prieteni, bei in barul cel mai oribil de langa bloc.

Nu bei prea mult pentru ca te enerveaza si ei si pentru ca oricum lumea ti se pare deja confuza, ce iti doresti e ceva care sa o puna in focus si nu gasesti.

Te intorci dezamagit acasa, te opresti o clipa ca sa te uiti la luna prin crengile unui copac.

Gasesti momentul atragator, scoti telefonul, faci o poza, scrii un mesaj, il stergi, il mai scrii o data (mai bine), il stergi.

Ajungi acasa, te lungesti pe canapea, adormi furios.

Te trezesti si vezi telefonul pe podeaua sufrageriei, vezi ca ecranul e chiar foarte spart, dar tot arata ca un cadou perfect de craciun.

Nu suna.

Comments are closed.