nori

“As putea, daca as vrea, sa rotesc intreaga lume in jurul norului ala ca in jurul unui ax enorm. Sa rotesc universul,  sa fac oamenii sa se agate disperati de cladiri, de copaci, privind in hau, in abis, mirati si ingroziti, neintelegand nimic”.

Isi privea picioarele atarnand in gol, asezat in fund pe marginea de balcon.

Halatul ii era larg si desfacut si maieul usor ingalbenit.

Isi privi cu interes mana, de la inaltimea asta putea sa acopere cartiere intregi cu ea, ca un zeu nemultumit de propria creatie calculand o noua forma de a aduna divinul.

Era neras, parul ii era murdar si avea o mica rana la mana dreapta, de la cioburi.

Simtea un ras interior ciudat, oricat se straduia, si se straduia mult, nu il putea scoate din stomac, unde rezona cu mare entuziasm si sa-l aduca in gat si sa-l expedieze afara pe gura.

Se ridica si incepu sa mearga mai departe pe balustrada lata de doar cativa centimetri.

La un moment dat se opri si, ridicat pe varfuri, se prinse de balustrada de deasupra si se ridica in balcon.

Odata ajuns in balcon se opri si cauta sa recunoasca vreun zgomot.

Casa era in intregime cufundata in intuneric, cativa ochi electrici clipoceau lent in sufragerie si o perdea se freca lent de un perete.

Deschise cu micuta surubelnita de ceasornicar din buzunarul halatului usa.

Se auz un scartait, mic, dar suficient cat sa-i inghete respiratia cateva secunde.

Dupa cateva minute in care nu se intampla nimic se intoarse spre fereastra si isi privi iarasi norul asezat pe cerul inrosit, in acelasi loc in care ar putea ramane pentru totdeauna, daca ar hotari sa roteasca lumea in jurul sau.

Traversa sufrageria si se indrepta spre dormitor, tiptil, calcand cu atentie pe varful papucilor jerpeliti din picioare.

Usa de la dormitor era deschisa si le putea privi chiar din hol.

Erau blonde, de cam aceeasi inaltime si dezvelite.

Una dintre ele inca avea cicatricea pe umar, mare si aratand ca o floare, i se parea lui.

Avea acea culoare inchisa, profunda, aproape maronie, pe care o capata uneori cicatricile nevindecate.

Cealalta isi acoperise chimic cicatricea, desi un mic semn, o incretitura a pielii, inca trada locul.

Observa ca femeile se tineau de mana in somn.

Isi apropie urechea de spatele uneia dintre ele, incet, incet, pana cand ajunse lipita si ii putu auzi respiratia ritmica.

Ramase asa minute in sir, incercand sa gaseasca cu privirea un colt de geam descoperit prin care sa gaseasca iarasi norul sau si sa poata, in sfarsit, roti aceasta realitate pana intr-un punct in care el sa fie cel care le tine agatate pe ele de cladiri si copaci, razand dispretuitor in fata abisului.

Observa ca halatul incepea sa i se umple de sange si se ridica.

Nu vroia sa ramana un semn al trecerii sale si cu atat mai putin un semn care sa duca direct la el in caz ca cineva ar fi privit mai atent.

Mai privi o data in jur, luand in piept cu fiecare respiratie mai multe molecule din aceasta lume pe care o lasase in urma cu atat de mult timp si se intoarse in sufragerie.

Se intoarse pe balcon si privi inca o data in urma.

Norul sau nu mai era de vazut pe cer.

Comments are closed.