nu o vreau

“Nu vreau sa o fac, nu stiu de ce insisti atat!”

“Pentru ca nu inteleg care e problema. E o rugaminte banala, nu trebuie sa faci nimic complicat, nu inteleg de ce esti atat de antipatic!”

“Nu e deloc o rugaminte banala, o rugaminte banala e sa te ajut sa te ridici daca ai alunecat sau sa iti imprumut o cana. Tu vrei sa ard chestia aia pe care nici macar nu o poti atinge. Nu e nimic banal in asta.”

Cei doi barbati erau imbracati gros, cu caciuli mari, rusesti am spune si bocanci.

Blocurile din jur aveau un aer bizar, daca nu ar fi fost un prosop albastru care flutura atarnat pe o sarma undeva la un balcon ar fi parut complet abandonate.

Dar nu erau, tradate in dezolarea lor de o voce de femeie rasunand undeva in distanta.

“Nu e nimic de explicat, tot ce vreau e sa o iei si o arunci in foc.” spuse barbatul scund si apoi mai lua o gura de ceai cald.

Intre cei doi se afla un foc, de dimensiuni considerabile deasupra, caruia tocmai fusese un ceainic mare care aburea acum undeva pe pamantul inghetat din jur.

Era zi, o zi clara, acida aproape, de iarna, cu un cer complet fara nori.

Totul in jur parea complet vizibil, ca si cum o lentila enorma care acoperea realitatea ar fi fost proaspat stearsa, ca si cum intreaga fiinta a lumii era expusa intr-o vitrina de gheata.

“O fac numai daca imi spui ce e inauntru!” spuse barbatul mai inalt. Purta ochelari si un privitor atent ar fi remarcat ca manusile sale nu formau o pereche. La mana stanga purta o manusa maronie cu blana in timp ce la mana dreapta avea o manusa crosetata, dintr-o lana verzuie.

“Nu e important ce e inauntru, ce conteaza e ca orice ar fi acolo nu mai trebuie sa fie, nu mai are o ratiune de a exista.”

Obiectul semana cu o carte, cu coperti negre, simple, fara nici un alt semn distinctiv.

Parea sa aiba putine pagini, iar marginile lor erau roase, aratand o varsta inaintata.

“Asta tot nu explica de ce de cand am gasit-o ai refuzat sa o atingi. De unde stii ca orice ar fi inauntru nu mai are de ce sa existe? De unde stii macar ce e, din moment ce nu ai fruzarit-o?”

“Stiu ce e din acelasi motiv din care stiu ca nu e bine sa beau din ceai imediat dupa ce a dat in clocot sau stiu ca soarele sta sa apuna atunci cand o parte din cer devine portocalie. Sunt lucruri pe care le tii undeva in cap fara sa le stapanesti, plutesc ca niste bucati de lemn dupa o furtuna, au apartinut cuiva candva dar nu mai sunt nimic decat semne neclare.”

“Semnele sunt facute pentru a fi citite. Daca e un mister, e un mister care merita cercetat, daca are un stapan merita gasit, daca e a ta, tu trebuie sa-i duci la capat soarta.”

Statura cateva minute in tacere, fiecare sorbind cateva picaturi de ceai fierbinte.

Din cand in cand barbatul scund se uita la micutul obiect negru cu o cautatura preocupata, incercand parca sa o mute inspre foc doar cu privirea.

“Aveti niste ceai si pentru mine?”

Era o femeie, mult mai tanara decat ei doi, bruneta si tunsa scurt.

Se aseza langa ei, fara multe formalitati si ii fu oferita o cana cu ceai.

“Ce e in carte?”

“Nu stiu, e a lui.” spuse barbatul cu ochelari indreptand usor barbia spre prietenul sau.

“Nu e a mea.” raspunse posac barbatul scund.

“Ce e in ea?”

“Nu stiu, arunca-o in foc” veni iarasi raspunsul posac.

“E un semn al unei furtuni, un detritus al unui vis, o barcuta de hartie fabricata de nimeni dar din hartie pe care el o stie bine.” si barbatul cu ochelari mai lua o gura de ceai.

“Pentru un lucru fara stapan si fara scop pare sa aiba multe sentimente atasate. Cineva vrea sa o distruga, un prieten se intreaba ce e, eu as vrea sa stiu cum a izbutit sa fie…”

Continuara sa sporovaiasca cateva minute in timp ce cerul devenea portocaliu in jurul lor.

Fusese o zi lunga asa ca se hotarara sa se culce.

Barbatul scund ii dadu sacul sau de dormit femeii, avea haine suficient de groase cat sa se poata lipsi, spuse el.

A doua zi dimineata sacul de dormit era gol.

Barbatul cu ochelari observa intai ca prosopul albastru nu mai flutura pe balcon.

O ceata subtire se ridicase peste lume, ca si cum lentila care fusese atat de clara ieri devenise iarasi murdara, ca si cum lucruri aratate devenisera iar ascunse.

Iar cartea nu mai era de gasit.

Barbatul scund putu in sfarsit sa zambeasca din nou si intreba unde se vor indrepta mai departe.

Comments are closed.