Archive for March, 2011

nisip

Sunday, March 13th, 2011

Cu ochii murdariti de sare, se opreste si ingenuncheaza in nisipul un pic umed.

Priveste in gol, spre orizontul gri incert, spre marginea de faleza suspendata deasupra marasmului si inclina usor capul incercand sa deseneze cu privirea o linie care sa uneasca cele doua segmente de pamant care au inaintat cel mai mult spre mare.

Se intinde pe spate si priveste in sus incercand sa-si aminteasca unde se afla constelatiile si se scarpina pe frunte cu degetul plin de nisip.

Adoarme pe plaja, frant de oboseala.

Se trezeste a doua zi urmarit de un pescarus minuscul care tipa curajos si rade discret, in barba, gandidu-se ca pasarea nici nu stie cat de foame ii este lui de fapt.

Se plimba degeaba pe plaja, isi lasa pantofii la intamplare undeva in drum si incepe sa alerge, sa alerge pana cand aerul rece ii taie rain prin plamani si masina aproape se pierde in distanta.

Zareste o coliba, un fel de cort de lemn si se hotaraste sa o exploreze.

E goala si pare sa nu mai fi fost vizitata de foarte multa vreme.

Se hotaraste sa stea macar inca o noapte sub un acoperis real si se intoarce de la masina cu putinele provizii pe care le mai are, o cutie cu ananas felii fiind cea mai importanta posesie.

Fara cutit sau desfacator petrece aproape o ora lovind cutia de o piatra pana cand izbuteste sa faca o gaura suficient de mare cat sa poata bea sucul, petrece inca aproape o ora pescuind bucatele de ananas nisipos.

Zaharul intens e primul lucru care il scoate din stupoare in care fusese prins in ultimele zile si pentru prima data in mult timp incepe sa se gandeasca la ceva, orice, la ceva.

Aduna in minte fragmente, clipe, imagini – toate goale de semnificatie i se pare si se opreste asupra unui cantec pe care incepe sa-l fredoneze stingher, ca si cum o audienta nevazuta l-ar putea judeca.

Se afunda in umbra cea mai adanca din coliba si cumva se prabuseste in sine si plange, zguduitor si fierbinte, ca si cum s-ar limpezi pe dinauntru de un rau canceros.

Adoarme doar dupa ce durerea din tendonul rupt ii seaca si ultimele puteri si il invinge.

Se trezeste si zambeste cand isi da seama ca privirea sa cauta pescarusul minuscul, faptul ca mai are inca dorinte, poate chiar umor, ii da putere si il electrizeaza inspre a infrunta o noua zi.

Se ridica dar isi da seama ca nu mai poate merge, nu cu adevarat, se poate doar tari.

Stie ca are mai putine sanse sa supravietuiasca in coliba decat daca ar fi incercat sa stea in masina pana cand piciorul si-ar fi revenit dar nu regreta si nu se intristeaza.

Dimpotriva simte o satisfactie si o impacare cu sirul de intamplari care l-a adus in locul acesta, o caldura secreta ii curge prin corp si o confunda pentru o secunda cu moartea.

Se taraste pana afara si trage in piept aerul sarat ca si cum fiecare respiratie ar fi plina de lumina si el s-ar umple pana la varfurile nervilor cu ea.

Lesina.

Barbatul se opreste langa copilul intins pe nisip si il intoarce pe spate.

Are ochii inchisi dar inima ii bate inca si respira regulat.

Ii toarna un pic de apa pe buze si il scutura usor.

Copilul nu are nimic in picioare si e imbracat foarte subtire, miroase asa cum barbatul a invatat ca miroase boala si suferinta.

Cand se trezeste ochii sai deschisi par sa inghita intreaga lume si in ei barbatul zareste o negura pe care el insusi nu a mai vazut-o decat o data, in urma cu multi ani, atunci cand a ucis prima oara un animal si i-a vazut viata curgandu-i din privire, ca un sange invizibil.

Copilul nu spune nimic dar isi atinge usor piciorul drept si barbatul intelege.

Improvizeaza o atela dintr-o bucata de lemn de pe plaja si o leaga in jurul piciorul.

Ii mai da apa sa bea si ii da sa manance din cutia lui cu carne uscata.

Sta cu el noaptea pana cand adoarme, fara sa schimbe un cuvant si ocolindu-i privirea.

Dimineata il ia pe copil in spate, legat de el cu franghii si incepe sa mearga pe plaja.

In coliba nu ramane decat mirosul de ananas amestecat cu cel al apei sarate.

ritmul care nu e

Tuesday, March 1st, 2011

Te trezesti, te ridici oarescum din pat, suficient cat sa te uiti in stanga.

E acolo, iti arata ca un cadou de craciun perfect, simti tentatia intensa sa il atingi si sa te uiti, dar nu o faci.

In loc de asta te ridici de tot din pat, intinzi bratele, absorbi o noua zi, poate incepi niste miscari de rotatie ca de gimnastica.

Ai grija ca fiecare rotatie sa se termine cu privirea aruncata pe el.

Poate incerci si niste flotari, il vezi aparand si disparand ritmic, perfect aliniat cu ritmul respiratiei tale.

Satisfacut de efortul depus, convins ca e cumva o dovada de rezistenta si abilitate generica in a infrunta viata te apropii si te uiti la el.

Nu, nu a sunat si nici nu a primit vreun altfel de mesaj.

Zambesti, daca cineva care te cunoaste te-ar vedea, ar spune ca amar, il pui la loc si te duci in baie.

In timp ce te speli pe dinti il vezi in oglinda care pe masura ce se abureste duce cu ea si amplifica sperantele tale.

Dupa ce faci dus, te imbraci, iei telefonul, il pui in buzunarul de la pantaloni.

Cobori pe scari si iesi din bloc.

Iti dai seama ca habar n-ai unde sa te duci, te opresti ambiguu la 5 metri de intrarea in bloc, sperii cainele vecinilor, scoti telefonul din buzunarul pantalonilor si-l pui in geaca, la piept.

O iei la dreapta spre strada mai aglomerata.

Mergi si te cufunzi in ganduri, timpul se dilata si te trezesti in mijlocul strainilor de pe strada, aratand cumva uluit.

Te indrepti spre o cafenea, te asezi, comanzi o cafea care oricum nu iti place, pui prea mult zahar, te dezgusti.

Stai picior peste picior si dupa douazeci de minute scoti telefonul din geaca si-l pui langa ceasca de cafea.

Nu suna.

Astepti un timp, dai cu mana nervos dupa un porumbel, numeri restul pentru nota de plata, te uiti prima oara in aceasta zi la el cu ura, il pui in buzunarul de la pantaloni, te ridici.

Aproape deferent il pui peste zece pasi din nou in buzunarul de la piept, iarasi aliniat perfect cu ritmul respiratiei tale.

Te indrepti spre un parc cu pasi pierduti, incerci lucruri tampite, sa calci doar pe bucati de trotuar cu frunze, sa sari intr-un picior.

Nu suna.

Te asezi pe o bancuta, scoti o tigara, o aprinzi, tragi trei fumuri, te simti ceva mai viguros.

Numeri lucruri, copii, femei in varsta, caini, copaci.

Iti privesti mainile si iti dai seama ca sunt foarte julite, te intrebi socat de ce, meditezi un pic, aprinzi alta tigara.

Nu suna.

Incerci sa pui piedica unor oameni care se dau cu rolele, se prind, se uita urat la tine, zambesti tamp, spre surprinderea ta iti surad si ei, nu te simti mai bine.

Te ridici si incepi sa mergi spre iesirea din parc, aproape de iesire te loveste puternic futilitatea faptelor si scoti telefonul din buzunar.

Te uiti la el si cu o miscare relaxata de incheietura il arunci pe pamant.

Sare gratios o data, de doua ori, de trei ori, de fiecare data cu alta colt si iti pare rau inca de la saritura doi.

Ecranul e spart dar inca functioneaza si mainile iti tremura un pic cand il ridici de jos.

Incerci sa suni pe cineva, merge, dar nici asta nu ajuta prea tare, raspunzi robotic la niste intrebari si inchizi oarecum convins ca poti suna dar nu poti fi sunat.

Ti-e frig si incepi drumul spre casa (nu suna).

Ajungi acasa, aprinzi lumina pe hol, simti o vibratie.

E un mesaj de la operatorul tau de telefonie care iti spune ca s-a deschis un magazin.

Injuri, mai discret decat ar trebui daca tot esti acasa, scoti telefonul, il arunci neglijent in cutia cu chei si plicuri.

Te uiti la televizor o vreme, adormi, mananci.

Te uiti la el, nu suna (si nici nu a sunat).

Iesi in frigul noptii profund enervat.

Suni niste prieteni, bei in barul cel mai oribil de langa bloc.

Nu bei prea mult pentru ca te enerveaza si ei si pentru ca oricum lumea ti se pare deja confuza, ce iti doresti e ceva care sa o puna in focus si nu gasesti.

Te intorci dezamagit acasa, te opresti o clipa ca sa te uiti la luna prin crengile unui copac.

Gasesti momentul atragator, scoti telefonul, faci o poza, scrii un mesaj, il stergi, il mai scrii o data (mai bine), il stergi.

Ajungi acasa, te lungesti pe canapea, adormi furios.

Te trezesti si vezi telefonul pe podeaua sufrageriei, vezi ca ecranul e chiar foarte spart, dar tot arata ca un cadou perfect de craciun.

Nu suna.