Archive for May, 2009

nu ma atinge

Saturday, May 23rd, 2009

“Nu ma atinge” spuse ea in timp ce isi misca picioarele in aer. Avea spatele transpirat, parul ud si respira foarte incet.

Dintr-un copacel se auzea un fel de pasare, cerul era complet gol, aproape transparent, ca o gaura in lume la capatul careia stralucea un soare ireversibil.

Baiatul isi misca mana prin iarba, incercand cumva sa nu atinga firele, sa genereze tensiunea aceea ca o calatorie in timp a unei atingeri nemanifestate.

“Bine, ma intorc mai tarziu” spuse el si se ridica.

Era imbracat in pantaloni scurti, fara pantofi si fara camasa si avea un bronz pronuntat si sanatos.

Se indrepta spre padurea care stralucea in distanta, verde si hipnotica, ca un refugiu tacut.

In timp ce se plimba printre copacii strapunsi de raze de soare gandurile i se plimbau prin trecut, amintiri despre parinti, despre copilarie, despre tot felul de dorinte, unele implinite, altele nu, despre sentimente.

Dar cel mai mult se gandea la ea, fara sa insa a da un contur anume gandurilor, erau imagini, erau atingeri, era o caldura electrica si un miros anume.

Studia plantutele rasarite prin padure, tot felul de ciuperci minunat de stranii, cateodata cate o floare modest colorata, muschi cautatori de umbra, zgomotele lemnului viu, tot felul de insecte care misunau.

Se opri langa un copac mare ca sa inspire aceasta atmosfera de calm in afara timpului.

La un moment dat inceta sa mai faca orice altceva in afara de a a-si asculta respiratia, ritmica, un tempo de lumi intregi si o iesire dintr-o lume, i se imbratisa acestei senzatii in deplina liniste de traire.

Nu putea sa adoarma, caldura ii placea, ii aprindea spatele intr-un mod pe care il percepea ca fiind sanatos, ca si cum soarele ii era menit, ii era sortit, dar nu putea sa adoarma.

Si isi dorea mult sa adoarma pentru ca visa adesea lucruri minunate pe acel delusor, in zilele petrecute jucandu-se de-a fericirea.

Scoase o carte si incepu sa se gandeasca unde plecase el.

Stia ca fusese toata ziua rece, dar numai pentru ca uneori cruzimea ii facea placere.

Ii placea sa-l vada uneori un pic intristat, un pic inegurat, era un sentiment agreabil si cu atat mai placut cu cat intotdeauna un zambet era suficient pentru a-i sterge indoiala din privire.

Se gandea ca niciodata nu simtise o potrivire mai vie, mai reala cu cineva, era un lucru palpabil acesta dintre ei, cu o greutate care curba un pic aerul pe care il respirau cand erau impreuna.

Nu intelegea de unde putea fi.

Era o fundita rosie, lunga.

Isi putea imagina ca cineva o purtase in par, sau poate in jurul braului.

Era matasoasa si mai purta inca o urma de parfum, aproape indescifrabil, ca un semn ca a fost candva a cuiva.

O privea curios, nu intelegea cine ar fi putut sa o piarda in padure si sa nu se intoarca dupa ea, era o funda frumoasa, pentru el parea pretioasa, un obiect important si secret.

Se hotari sa mai caute urme ale acestui drum invizibil si petrecu minute bune inspectand zona de langa copacul unde gasise agatata funda, dar fara succes.

Soarele se pregatea sa apuna, padurea se intuneca si parea ca adoarme cu toate minunile sale obosite de atata lumina si baiatul se hotari sa se intoarca.

Pe masura ce se apropia de delusorul unde era ea funda din buzunar parea ca-l arde, ca straluceste cu un soare intern, inexistent altundeva, ca degaja o caldura care il transfigura.

Se mai uita o clipa spre ea, pe deal, in rochia alba in care o vazuse de atatea ori, strapungandu-i amintirea si trairea si se intoarse.

Nu o mai vazu niciodata.