Archive for July, 2008

apa sarata

Saturday, July 5th, 2008

Ii placea sa simta aerul taios pe fata, sa simta sarea pe piele, taioasa si aproape acida, inundandu-i porii cu cristalele vaporoase.

Auzea pescarusi si il mira intotdeauna ca sunetul lor il traversa pe de-a intregul dintr-un capat la altul ca o marturie a locului in care se afla.

Se intorcea acasa, dupa 5 ani de cautari fara nici un rezultat, fara nici un ban in buzunar, cu multe povesti despre locuri uluitoare si foarte putine idei despre cum aceste povesti i-ar putea folosi mai departe pentru a supravietui inapoi in orasul oamenilor.

Bea o cana de ceai fierbinte, oferita de capitanul vaporasului albastrui cu care calatorea si incerca sa isi aminteasca de ce se afla acolo.

Omul nu il intrebase nimic in port, cand Radu ii ceruse un loc de munca si un drum, a vrut doar sa stie cum sa-l strige pe punte: “Radu” a spus barbatul nebarbierit.

Munca era grea si obositoare, dar cumva vantul rece si muscator, apa, cerul gri si apa infinita fiintau intr-un univers atat de real, atat perfect viu prin pericolul sugerat de moartea care plutea peste tot incat oboseala se ascundea undeva in spatele mintii, dosita sub instincte primare mult mai puternice.

Era intr-un satuc din munti, primul care avea magazin cand gasise ziarul care il aducea intre cer si mare in aceasta zi sarata.

Undeva pe o pagina era o imagine care dezvaluia un nou sediu pentru o institutie sau alta iar undeva, in spate, George si Laura, aproapiati, dar nu impreuna, cu o distanta electrica intre ei, ea privind un pic in jos, fara sa zambeasca, el cu un un aer trist si nehotarat.

La inceput fusese hotarat sa ignore imaginea, nu era prima pe care o vazuse cu cei doi, stia ca tot ce fusese viu in el murise odata cu plecarea ei, ar fi vrut sa arunce ziarul si sa plece mai departe, spre nicaieri, spre muntii ramasi necalcati si padurile nevazute.

Dar privirea ei il strapungea prin hartie direct in minte, ii fulgera printre ganduri, daramand bariere si hotarari demult luate.

I-a trebuit aproape un an ca sa se intoarca, iar cand in sfarsit s-a intors in orasul inzapezit si luminos pe care il lasase in urma, cand a pasit acolo unde lasase tot ce a iubit vreodata, a aflat ca ea plecase, nimeni nu stia unde.

Nu mai ramasese decat George.