Archive for April, 2008

caldura translucida

Tuesday, April 29th, 2008

Isi privea mana deasupra veiozei, semi-transparenta, carne si celule plutind peste un soare artificial.

Auzea un ceas undeva in camera, de cateva minute ceasul devenise insasi camera, umpland spatiul pe care obiectele il parasisera cu sunetul predictibil.

Nu era pana la o urma o mare diferenta intre sunetul acela si orice altceva, celule si atomi si secunde, tot felul de sub-diviziuni ale unui intreg indescifrabil.

Mana i se incalzea usor, daca isi atingea obrazul lasa o mica pata rosie, semnul trecerii soarelui, semnul trecerii timpului.

Nu mai stia de cand asteapta, poate erau doar cateva minute, cu siguranta au parut cele mai lungi minute din viata lui.

De cand ea plecase avea des parte de aceste seri de mila si compatimire pentru sine, seri de somnambulism si tacere si seri de tristete.

Renuntase la un moment dat la muzica pentru ca i se parea prea intrusiva, prea prezenta in mintea lui, dictandu-i prin melodii un discurs emotional.

Se simtea asadar mult mai confortabil in incertitudine, se simtea mai bine in tristetea asta – poetica sau macar demna – se simtea bine sub sorii lui artificiali studiind felurile in care poti imparti lumea in bucatele minuscule de nimic.

In papucii lui uriasi de casa bantuia prin camere – completat discret datorita unor prieteni cu un halat pufos albastru – uneori cu o carte, pe care nu o citea oricum, alteori doar suspinand alene si plictisit asteptand, in esenta, sa moara.

Seara asta era altfel inca, era altfel pentru ca de dimineata ii sunase telefonul si la capatul celalalt al apelului era o surpriza.

Nu prea mai fusese surprins demult, George, poate chiar nu fusese niciodata.

Nu neaparat pentru ca George era intuitiv, desi era si asta, ci pentru ca asteptarile lui despre umanitate erau de asa natura inca micile galaxii care roiau in jurul sau nu reauseau niciodata sa le depasasca.

Acum insa acel telefon il tulburase.

Fluturi demult morti isi bateau aripile lor scheletice in stomac, gura i se usca mai des, ochii ii lacrimau usor si fara motiv (poate, lumina slaba…) si ii transpirau mainile.

Obisnuita tolaneala fusese inlocuita de o neliniste, de o suspiciune, ca o zbatere violenta a viscerelor anuntand o furtuna in micutul sau cimitir.

S-a straduit mult sa inteleaga de ce l-ar fi sunat, de ce acum, de ce asa, dar la telefon interlocutorul nu a vrut sa-i raspunda.

Stia sigur ca ea plecase, ca o impinsese, ca nu mai era dar acum, peste aceasta piramida de axiome se ivise o eclipsa, ca o minune care ar convinge pe oricine ca piramida merita daramata.

Isi privea mana deasupra lampii, semi-transparenta si simtea ca si el e la fel, ca nu poate fi vazut decat ridicat deasupra luminii, scuturat de intuneric ca doar atunci cineva l-ar vedea cu adevarat, altfel decat prins in neputinta.

In timp ce caldura ii invada corpul se auzi un sunet, era soneria de la intrare.

Radu era in fata usii.