Archive for October, 2007

sange dulce

Wednesday, October 31st, 2007

Cum putea oare Finca sa miroasa a dulce? Adica, bun, exista mirosuri si mirosuri, unele mai interesante, altele mai putin interesante, dar toate aveau totusi o oarecare coerenta, o substantialitate, o derivatie.

Uite scorcisoara. Mama pune scorcisoara in cafea si scorcisoara aia miroase a scorcisoara, nu miroase a mama si nici a bine, la modul general.

Dar Finca mirosea a dulce la modul cel mai general, in sensul gumos si impenetrabil al tortului necopt si al vaniliei la plic si al parfumului vechi al mamei, in toate sensurile imaginabile si in nici un sens in acelasi timp.

Mai arata si ciudat, alb si moale si bucalat ca un fel de bezea vie pe care toti parintii o iubesc instantaneu si toti profesorii si-o doresc drept accesoriu animat in clasele lor.

Si iata-l pe George, intr-un tufis, langa Finca-de-turta-dulce si Titi-cel-cu-un-singur-maieu (avea mai multe, dar aratau toate la fel), nevoit sa inhaleze revoltatorul miros de dulce al baietelului pe care se straduise un an de zile sa-l evite drept coleg de banca.

Lui Finca i se spunea asa pentru ca avea probleme in a pronunta cuvantul Fiindca.

In mod normal un copil de 10 ani nu foloseste tocmai des acest cuvant dar cumva intregul micro-cosmos in care se plimbau el, George si Titi aflase intr-o zi cat de adorabil era baietelul blond si dulce cand pronunta inutilul cuvant si de atunci devenise ocupatia preferata a tuturor rudelor sale (ba chiar a tuturor adultilor vii de pe o raza de 20 de kilometri) sa-l roage pe Finca sa spuna Fiindca.

Popularitatea castigata prin metode atat de josnice il calca pe nervi pe George, altfel un obisnuit al atentiei excesive de cand ceruse sa primeasca cadou de ziua lui o carte de matematica, in loc de o bicicleta ca orice alt copil.

Si iata-l acum pe George, viitor licean, viitor student, viitor contabil, viitor barbat insurat si suparat, intr-un tufis cu vedeta pop a vremii sale, Finca-de-turta-dulce.

Expeditia fusese organizata de George in scopuri destul de insidoase. Pe George il deranja faptul ca nu era privit cu seriozitate, ca nu i se cerea parerea despre dezbaterile de la televizor, ca era trimis in camera lui cand venea seful politiei in vizita la parinti si in general il deranja ca avea 10 ani si nu ,sa zicem, 19 sau p-acolo.

Tinta era un copil de la scoala rivala, un baietel despre care se auzea ca e foarte destept si care ii adusese unei profesoare o floare de pe un ghetar. Cum reusise sa ajunga pe un ghetar si sa mai gaseasca si o floare pe el, nimeni nu prea stia, variante erau multe, de la simplu trucaj organizat de parinti pana la o neobisnuita aptitudine alpinistica.

Cert e ca George il gasea a fi un rival de temut si ca planul lui era de a-i arunca o piatra in bicicleta exact in fata casei sale, umilindu-l in mod evident si castigand astfel fara indoiala razboiul tacut dintre scolile lor si cel personal dintre geniul in matematica si alpinistul amator.

Finca si Titi au acceptat imediat sa se implice in planul diabolic mai mult pentru ca si ei ca si George se simteau prea draguti, prea iubiti, prea protejati si isi doreau ca niste mici pradatori protejati de haita sa lupte si ei un pic cu turma de antilope (plus ca George era un pic mai mare si ii amentisase cu bataia).

“Scart – scart – scart…”

Bicicleta nu era tocmai nemaipomenita, era o vechitura trista pe care copilul o primise de la un bunic.

Cand ajunse acasa i se paru ca un tufis era mai mare decat trebuia, ba chiar ca se si misca un pic dar nu investiga problema mai in amanunt.

“Swooooooosh…”

Piatra il lovi pe Radu chiar in cap si sangele ii siroia incetisor pe fata cand George alerga in mare viteza pe mijlocul strazii, inspre casa lui.

Aparent Finca avea o mica problema cu ochii, problema nedescoperita pentru ca toate notele lui era bune si castigate doar pentru pronuntarea cuvantului care ii devenise nume.

Radu nu a inteles niciodata motivele atacului terorist, dar cum Titi fusese ultimul dintre cei trei care o taiase la fuga deduse in mod eronat ca el fusese capul rautatilor si petrecu circa 8 ani intr-o nesfarsita campanie de razbunare care a sfarsit prin a convinge familia lui Titi sa se mute in Indonezia, la niste rude.