Archive for the ‘zgomot’ Category

nespus

Wednesday, January 18th, 2012

Spuse el in timp ce rupea bucati din soare.

Spuse el in timp ce se topea in lumina si zidea cu stele cerul.

Spuse el in timp ce isi rodea lanturile cu dintii pana cand sangele ii curgea in valuri pe maini si pe piept confundandu-se cu razele.

Spuse el in timp ce lua foc pe dinauntru si pielea si carnea ii deveneau cenusa si cadeau in jurul lui pline de gratie si moarte.

Spuse el si isi micsoara palmele cat sa cuprinda lumi si le lua in el cat sa ii bata in inima suprafetele de apa si pamant si spuse el in timp ce ii fulgerau ochii peste intinderea neputintei.

Spuse el si cobori printre creaturi si oameni si animale ca un stalp de foc printre pietrele pierdute si spuse el in timp ce isi calea drumul printre invinsi.

Spuse el ca un capat de timp si privi spre casa cu regret in timp ce se inchidea ca o cochilie arzatoare si stralucitoare.

Spuse el glasuind spre toate tacerile din jur ca pentru a le smulge inapoi din inertia lor cosmica.

Spuse el privindu-se inapoi prin locuri si timp si mirandu-se de propria fire alungita peste intreaga fiinta.

Spuse el cautandu-se si pierzandu-se si orbecaind in prea multa lumina.

Spuse el inapoi prin cheile care ii invart inima si spuse el infruntand singuratatea.

Spuse el ca o soapta prin intuneric, ca o ultima strigare inainte de apusul vietii.

Spuse el in pline flacari, prinse intre capete ca aripi nebatute.

Spuse el – nespus.

pentru ca m-ai intrebat

Sunday, February 27th, 2011

Pentru ca m-ai intrebat, am sa-ti spun.

Vreau sa cresc din pamant ca o floare, sa-mi intind aripi de carne verde si sange de pamant, sa ma intind spre soare ocupand spatiul care ne desparte cu zbor si saritura in gol.

Vreau sa cad prin miezul lucrurilor ca o greutate de plumb invinsa de soarta in drumul ei spre capatul gravitatiei si vreau sa fiu magnetic atras de acest final.

Vreau sa rup din vraja colturi de hartie din care sa-mi fac carare si poteca umpluta cu cerneala, vreau sa merg pe ea lasandu-mi pasii sa-mi scrie povestea.

Vreau sa urc pe muntii mei de iarna si suspans pana in varful cerului crestat de nori si acolo sa pun o mana pe un varf de ac subtire cat linia dintre mine si tot ce mai e in viata.

Vreau sa ma despart in bucati pe care sa le arunc in jurul meu ca o apa vie si ele sa pluteasca precum balonase pline cu esenta mea in jur, ca un norisor si sa se sparga in cantec, fiecare o nota, care sa sune impreuna a viata si neputinta.

Vreau sa pun o pagina in cartea vietii in care tot ce sa fie scris e cuvantul acasa pentru ca acolo m-am nascut si acolo imi e tot ce mi-a ramas si sa plang pe acea pagina si sa o rup si tot ce sa ramana sa fie semnul foii in carte ca un martor nestiut.

Vreau sa tac o nesfarsire si sa vorbesc o lipsa de secunda suficient cat in contrastul asurzitor dintre cele doua sa pluteasca o vibratie de unda de lumina, ca o spargere a diminetii noaptea, ca o scufundare in lumina care sa spuna tot ce pot spune vreodata in o litera stacojie si vie.

Si vreau, mai mult decat orice, sa opresc totul in acest punct finit, in acest loc tridimensional si feroce, in acest loc de ziduri si gheata in care ma aflu, sa opresc totul inainte de a creste, samanta redevenita, din pamant, ca o floare.

acasa

Sunday, February 27th, 2011

Drumul lung de aur pe care mergi este drumul tau de flacari si durere, drumul lung de aur este drumul tau prin intunericul si vidul pe care le-ai zidit tu insuti.

Drumul lung de aur este facut din moleculele noptii si din atomii zilei, este glasuit de ceea ce speri si ridicat pe aripi stravezii deasupra cerului pentru ca in drumul tau frica de cadere sa iti fie gaj si calauza spre sfarsitul noptii si durerii.

Privind pe el in viata te vei intreba, de ce e alabastru si marmura si ceata neclara, de ce e mic si prea putin lat pentru pasirea ta, de ce e e plin de flori de sticla umplute cu sangele celorlalti, de ce iti sunt picioarele goale si pline de rani de la ciulinii galbeni ca niste sori care curg ca o ninsoare din cerurile inconjuratoare.

Nu acestea sunt intrebarile la care vei primi raspuns, ele sunt intrebarile ratacitorului si pierdutului, intrebarile glasului trist pe care il auzi ca un ecou atunci cand inima iti tresare si te opresti privindu-ti mainile goale ca un strain in propria ta inima.

Nu intrebandu-te vei scurta drumul tau de aur si nu uitandu-te in tine ii vei ajunge la destinatie.

Drumul tau de aur e acolo pentru ca pasii tai sunt scrisi in stele ca niste pasi serpuitori pe arcadele lumii si daca doar strangi un pic din ochi te vei oglindi in ele mai aivea decat ai facut-o vreodata, vazandu-ti calea si pacea intinse in fruntea-ti ca o ofranda nelumeasca din care sa te infrupti si sa te umpli.

Drumul tau de aur e faurit din toate piesele sparte ale uitarii si toate clipele in care ai fost vreodata atent, drumul tau de aur e sclipitor si tacut si indestulator si te va duce nu undeva ci inapoi in timp, inapoi in ceea ce erai inainte sa alegi ceva, inainte sa fi fost un accident si inainte sa tremuri de frica lumii in care credeai ca traiesti.

Opreste-te pe el si intinde bratele si apuca in imbratisarea ta toate rafalele de comete care picura in jurul tau, intinde bratele in aburul respiratiei tale, priveste cristalele cum se topesc in zbor, metafore pentru timpul pe care tocmai l-ai uitat.

Opreste-te si fi liber, liber de tine, de ceilalti si de glas si in asceza momentului urla cat poti tu de tare, urla cat sa spargi sangele ingeresc inchis in glastre si sa nasti o lume noua, o mie de lumi aprinse in foc si plasma toate plutind in jurul tau, la distante imposibile dar exacte, asezate matematic fericit pentru eternitate.

Drumul tau de aur e singurul drum pe care il vei stii vreodata cu adevarat si singurul pe care pasii iti vor fi siguri si calzi pe suprafata lui.

E drumul tau spre acasa.